sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocalBărbat trimis la pușcărie pentru infracțiuni rutiere. A ignorat instanța cu desăvârșire

Bărbat trimis la pușcărie pentru infracțiuni rutiere. A ignorat instanța cu desăvârșire

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Șendriceni, a fost identificat și reținut de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Pomârla, în baza unui mandat de executare a pedepsei emis de Judecătoria Dorohoi. Acesta a fost condamnat definitiv la doi ani și patru luni de închisoare pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost găsit în localitatea de domiciliu și escortat către Penitenciarul Botoșani pentru executarea pedepsei. Incidentul care a dus la condamnare s-a petrecut în urmă cu mai bine de doi ani, când bărbatul a consumat alcool, s-a urcat la volan fără permis și a provocat un accident.

Detaliile incidentului

Pe 26 iunie 2022,bărbatul a consumat aproximativ 1,5 litri de bere la domiciliul său. În ciuda stării de ebrietate și a faptului că nu deținea permis de conducere, acesta a urcat la volanul unui autoturism Opel și a condus pe străzile din localitate. În timpul manevrelor, a lovit un alt autoturism, un Mercedes-Benz, provocând pagube materiale.

Chemați la fața locului, polițiștii au efectuat un test de alcoolemie, rezultatul fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul a fost de acord să i se recolteze probe de sânge la spital, confirmându-se o concentrație de alcool de 2,81 g/l în sânge la prima probă și 2,62 g/l la a doua.

Identitate ascunsă

Inițial, bărbatul a încercat să își ascundă identitatea, prezentându-se polițiștilor cu numele unei alte persoane, dar ulterior și-a recunoscut adevărata identitate și a admis că nu deține permis de conducere.

Martorii, inclusiv proprietarul autoturismului Opel și cel al mașinii avariate, au confirmat că bărbatul a fost cel care a condus vehiculul în momentul producerii accidentului. De asemenea, imaginile surprinse de camera de bord a mașinii lovite au oferit dovezi clare asupra vinovăției sale. După mai multe încercări nereușite de a-l cita la proces, bărbatul a fost condamnat în lipsă și s-a emis un mandat de executare a pedepsei pe numele său.

Decizia instanței

Instanța a reținut că faptele comise de falsul șofer, adică conducerea fără permis și sub influența alcoolului, au creat un pericol real pentru siguranța publică. În plus, comportamentul său, inclusiv refuzul de a coopera cu autoritățile și de a se prezenta în fața instanței, a contribuit la agravarea situației sale. Pe parcursul procesului, bărbatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, nefiind prezent la audieri. Prin urmare, el nu a dat nici declarație prin care să accepte munca în folosul comunității, în caz de suspendare a executării pedepsei.

În ciuda faptului că a fost citat legal, el nu s-a prezentat nici în apel, ignorând complet instanța de judecată. Prin urmare, săptămâna trecută, magistrații Curții de Apel Suceava au decis să majoreze pedeapsa la 2 ani de închisoare, considerând că sancțiunea inițială de 1 an și 2 luni era mult prea blândă în raport cu gravitatea faptei și riscurile pe care le implică conducerea sub influența alcoolului.

Prins de polițiști, bărbatul a fost încarcerat pentru a-și ispăși pedeapsa de doi ani și patru luni de închisoare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...