luni, iunie 16, 2025
AcasăLocalCercuri pastorale organizate în mai multe parohii din judeţ

Cercuri pastorale organizate în mai multe parohii din judeţ

Mai multe parohii din județul Botoșani vor găzdui evenimente religioase, în zilele următoare.

Duminică în Protopopiatul Botoşani au loc loc întâlnirile a trei cercuri pastorale:

– Biserica Parohiei Lunca va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Nașterea Maicii Domnului” Sulița, în cadrul căreia părintele Gavril Popa va susține conferința cu tema: Adicțiile și viciile pătimașe, boli ale voinței și alterare a chipului dumnezeiesc din om;

– Biserica Parohiei Băbiceni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Nicolae” Trușești, în cadrul căreia părintele Radu Lipovanu va susține conferința cu tema: Sfinții doctori fără de arginți și sensurile cinstirii acestora;

– Biserica Parohiei Dragalina va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Arhangheli” Hlipiceni, în cadrul căreia părintele Ciprian Agape va susține conferința cu tema: Revelația dumnezeiasă – Biblia sau Sfânta Scriptură.

Joi, Biserica Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani va găzdui întâlnirea Cercul pastoral-misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani, în cadrul căreia părintele Gheorghe Grigorași va susține conferința cu tema: Îngrijirea bolnavilor în viața și scrierile Sfinților Părinți.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23 ° C
23 °
23 °
59 %
1.1kmh
5 %
lun
23 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...