marți, martie 25, 2025
AcasăLocalPolițiștii locali au pus tunurile pe comercianții de varză și struguri

Polițiștii locali au pus tunurile pe comercianții de varză și struguri

Mai mulți botoșăneni care vindeau varză și struguri direct din dubă, în zona Pieței Centrale a municipiului Botoșani, au fost amendați de polițiștii locali. 

Zilele trecute, polițiștii locali au desfășurat acțiuni punctuale în piețele din Botoșani, cu scopul de a verifica modul în care comercianții respectă legislația privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor agricole, precum și regulamentul de organizare și funcționare a piețelor.

Amenzi de mii de lei pentru varză vândută direct din dubă

În urma acestor controale, polițiștii au fost aplicat 42 de sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 7.600 lei. Aproximativ jumătate din amenzile aplicate au fost pentru botoșănenii care au vândut struguri și varză direct din dubă.

„În parcările adiacente piețelor s-a urmărit prevenirea și constatarea faptelor de comercializare a produselor agricole direct din autovehicule. Astfel, în parcarea din str. Armeană nr. 2 au fost surprinse 19 persoane în timp ce comercializau struguri/varză direct din autoutilitare. Având în vedere cele constatate, polițiștii locali au dispus măsuri de sancționare conform prevederilor art. 32, lit. g din H.C.L. nr. 292/2017 – Regulament de organizare a circulației rutiere pe raza municipiului Botoșani”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
10.7 ° C
13.8 °
10 °
88 %
3.9kmh
52 %
lun
12 °
mar
17 °
mie
16 °
J
14 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La CJ s-au mai lăsat niște găuri prin gard, să se vadă că se lucrează.

EDITORIAL

Prima vizită externă a președintelui interimar Bolojan, în afară de cea tradițională de la Chișinău - care nici nu ar trebui să fie socotită...

EPIGRAMA ZILEI

„Doamne, ce sinistră soartă!” - Începu Mircea să plângă - „Cum să joci cu George-n poartă Și cu Dan, extremă stângă?” -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...