luni, ianuarie 13, 2025
AcasăLocalCercuri pastorale organizate în mai multe parohii din judeţ

Cercuri pastorale organizate în mai multe parohii din judeţ

Mai multe parohii din județul Botoșani vor găzdui evenimente religioase, în zilele următoare. 

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Duminică, 10 noiembrie, Biserica Parohiei „Sfinţii Împăraţi” – Alba din Protopopiatul Darabani va găzdui întâlnirea cercului pastoral-misionar în cadrul căreia părintele Viorel Puşcaşu va susține conferința cu tema: Lucrarea pastorală a Bisericii și slujitorilor ei, pentru îngrijirea bolnavilor.

Luni, 11 noiembrie, se vor organiza şedinţele administrative lunare ale preoţilor din protopopiatele Hârlău, Dorohoi (în cadrul căreia părintele Marcel Ostafie va susţine conferinţa cu tema: Credința, nădejdea și dragostea, fundamentele unei vieți duhovnicești împlinite) şi Darabani (în cadrul căreia părintele George Tarbuzan de la Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” – Tătărăşeni va susţine conferinţa cu tema: Scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae).
În această zi, în Protopopiatul Botoşani vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:

– Biserica Parohiei Cerchejeni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Nașterea Maicii Domnului” Sulița, în cadrul căreia părintele Ciprian Acatrinei va susține conferința cu tema: Taina Sfântului Maslu, rețeta Bisericii pentru cei bolnavi și suferinzi;

– Biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe” Copălău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfânta Treime” Copălău, în cadrul căreia părintele Radu Poleucă va susține conferința cu tema: Sfântul Luca al Crimeei, doctor al sufletelor și al trupurilor semenilor.

Marţi, 12 noiembrie, Biserica Parohiei „Cuvioasa Parascheva” Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani, în cadrul căreia părintele Gheorghiță Bădărău va susține conferința cu tema: Responsabilitatea credincioșilor de a mărturisi vindecările miraculoase de care au avut parte prin mijlocirea Sfinților tămăduitori.

Miercuri, 13 noiembrie, în Protopopiatul Botoşani vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:

– Parohia Silișcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” – Gorbănești, în cadrul căreia părintele Laurențiu Hapenciuc va susține conferința cu tema: Adicția ca boală;

– Biserica Parohiei Mesteacăn va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” – Vorona, în cadrul căreia părintele Dumitru Costan va susține conferința cu tema: Sfaturi pentru bolnavi – Sfântul Ioan Gură de Aur.

Joi, 14 noiembrie, Biserica Parohiei „Sfânta Teodora de la Sihla” Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Antonie cel Mare” – Botoșani, în cadrul căreia părintele Dan Afloarei va susține conferința cu tema: Activitatea social-filantropică a Bisericii prin instituțiile socio-medicale.

În această zi, în Protopopiatul Botoşani vor avea loc întâlnirile a trei cercuri pastorale:

– Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Nicolae” – Dorohoi, în cadrul căreia părintele Ciprian Şoptică va susține conferința cu tema: Sfântul Ierarh Nectarie, taumaturgul de la Egina;

– Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Broscăuţi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 – „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, în cadrul căreia părintele Cătălin Mihai Pânzariu va susține conferința cu tema: Datoriile faţă de aproapele;

– Parohia „Sfântul Nicolae” Călineşti, Bucecea va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfântul Ioan Botezătorul”, în cadrul căreia părintele Marian Precob va susține conferința cu tema: Sfinţii Doctori fără de arginţi – o viaţă închinată aproapelui.

Vineri, 15 noiembrie, Biserica Parohiei Cătămărăști Vale din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Proroc Ilie” – Ipotești, în cadrul căreia părintele Dumitru Volintiru va susține conferința cu tema: Începutul Postului, începutul vindecării noastre.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0.6 ° C
-0.4 °
-0.6 °
84 %
0.9kmh
100 %
lun
-1 °
mar
0 °
mie
1 °
joi
2 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când jandarmii aveau steagurile. Acu steagurile sunt la alții și jandarmii îi păzesc.

EDITORIAL

Zeci de mii de firme din întreaga țară își restrâng activitatea sau chiar se închid. Sunt fie Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM) locale, fie...

EPIGRAMA ZILEI

Dragostea, supremul har E o chestie lumească Inventată de-un avar Ca să nu plătească…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...