vineri, noiembrie 7, 2025
AcasăLocalRazie în piețele din Botoșani. Ce au păţit comercianți de ocazie surprinși...

Razie în piețele din Botoșani. Ce au păţit comercianți de ocazie surprinși cu marfa în dube

Polițiștii locali au aplicat amenzi de mii de lei după o „vizită” în piețele din municipiul Botoșani.

Joi, 7 noiembrie, polițiștii locali au desfășurat acțiuni de verificare în piețele de pe raza municipiului, având ca scop controlul modului în care comercianții, producătorii agricoli și persoanele juridice respectă legislația privind comercializarea produselor agricole, precum și regulamentul de organizare și funcționare a piețelor.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale cu amenzi în cuantum total de 4.000 lei.

Produse vândute direct din dube

De asemenea, în parcările adiacente piețelor, polițiștii locali au urmărit combaterea practicii de vânzare a produselor agricole direct din dube.

„În parcarea din strada Armeană nr. 2 au fost surprinse 8 persoane în timp ce comercializau produse direct din autoutilitare. Având în vedere cele constatate, polițiștii locali au dispus măsuri de sancționare conform prevederilor art. 32, lit. g din H.C.L. nr. 292/2017 – Regulament de organizare a circulației rutiere pe raza municipiului Botoșani”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
7.8 ° C
7.8 °
7.6 °
91 %
0.5kmh
12 %
vin
7 °
S
14 °
D
18 °
lun
14 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă are grijă de femeie la fel ca de mașină, mai are șanse doar la programul Rabla.

EDITORIAL

Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...