miercuri, ianuarie 22, 2025
AcasăLocalComunicat de presă MDM: Moldova vrea libertate, democrație și dezvoltare și spune...

Comunicat de presă MDM: Moldova vrea libertate, democrație și dezvoltare și spune NU extremismului: alegeri pentru o generație

Duminică, 8 decembrie 2024, România va vota în cele mai importante alegeri din istoria sa recentă. Pentru locuitorii Moldovei istorice, votul este însă de două ori mai important.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Regiunea Moldovei este printre cele mai expuse la izolare, marginalizare și sărăcie. Centralismul și politicile etatiste au decuplat Moldova, altădată printre regiunile cele mai prospere ale lumii românești, de ritmul normal al evoluțiilor economice și sociale.

Prin toate acțiunile sale, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, alături de societatea civilă responsabilă, a încercat să impună o schimbare a acestor politici. Aderarea la Uniunea Europeană și protecția oferită de integrarea în NATO ne-au oferit atât cadrul cât și mijloacele de acțiune.

Problemele Moldovei au intrat pe agenda principală a tuturor forțelor politice importante. Pe 7 noiembrie 2018, Parlamentul României a votat o lege specială ce obligă Guvernul să construiască Autostrada Unirii (A8), care ar trebui să conecteze mai bine Moldova de economia cea mai dinamică a Europei. O altă autostradă (A7), care leagă regiunea de sudul țării, este în construcție.

Chiar dacă nu am reușit să oprim fenomenul „parașutismului” politic (trimiterea de la centru în Moldova a unor candidați fără legătură reală cu acest spațiu), efortul nostru de conștientizare asupra acestei practici toxice a dat unele roade. Suntem pe un drum greu și mereu la început, dar avem convingerea că este calea cea bună. Astfel, putem spune că majoritatea populației Moldovei este astăzi mai bine înarmată economic, social și intelectual decât a fost vreodată. Centralismul încă ne sufocă, dar este în remisiune.

Respingem de aceea orice întoarcere la vechile politici dominant centraliste și etatiste, care vor să ne deraieze de pe acest drum. Așa-zisul suveranism-distributivist al candidatului Călin Georgescu este o asemenea amenințare. O mixtură între național-comunism și corporatism mussolinian, demult aruncate la coșul istoriei, utopie primitivă născută din mintea unui tulburat, această pretinsă doctrină pune în discuție cum nu a mai făcut-o nimeni vreodată toate valorile – democrație, drepturi și libertăți, integrare euro-atlantică, descentralizare – care susțin interesele noastre fundamentale ca regiune și ca țară.

Mai mult, orientarea anti-occidentală și filo-rusă a dlui Georgescu pune regiunea noastră, de atâtea ori amenințată de Rusia, care i-a luat în urmă cu două secole aproape jumătate din teritoriul său, a extorcat-o de resurse, i-a impus orientări contrare intereselor sale, într-o situație extrem de precară.

Duminică nu vom avea de ales doar între doi candidați, ci între două direcții complet opuse. Duminică avem de dat un vot pentru libertatea și prosperitatea Moldovei noastre, alături de libertatea și prosperitatea țării întregi. Practic va fi un referendum în care va trebui să răspundem dacă vom alege lumea sumbră a dictaturii, sărăciei, izolării și rentoarcerea în brațele Rusiei, inamicul secular care vrea să revină la Prut.

În acest condiții, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere tuturor locuitorilor din Moldova istorică să respingă duminică prin vot proiectul lui Călin Georgescu. Moldova are o șansă la dezvoltare doar într-o Românie liberă, democratică și euro-atlantică. Să nu irosim această șansă!

 

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei

Iași, 4 decembrie 2024

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
1.8kmh
100 %
mie
6 °
joi
8 °
vin
6 °
sâm
7 °
Dum
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De la UE nu sunt, steaguri de pirați nu sunt, că ar fi negre, probabil vrea cineva niște autonomie.

EDITORIAL

Din când în când, după ce editorialele subsemnatului devin accesibile, se mai găsește câte un român verde să-mi atragă atenția că nu fac ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Îndreptând spre tâmplă arma, Ea i-a spus: „Asta ți-e karma! Dă-te Radule legat Ca să nu mori împușcat!” -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...