Muzeul Județean Botoșani, prin Secția de Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, participă la o expoziție de anvergură alături de prestigioase instituții muzeale din țară. Evenimentul, intitulat „Tehnici tradiționale de realizare a scoarțelor în România – element de patrimoniu cultural imaterial UNESCO”, aduce în prim-plan meșteșugul autentic al țesutului covoarelor tradiționale românești.
Expoziția, găzduită de Muzeul Național al Țăranului Român din București, este organizată în colaborare cu Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamț, Muzeul Astra, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare și Muzeul Maramureșan Sighetul Marmației.
Aceasta oferă vizitatorilor prilejul de a redescoperi tehnici ancestrale de țesere a scoarțelor, un simbol de patrimoniu cultural recunoscut la nivel internațional.
Piese valoroase din patrimoniul botoșănean
Muzeul Județean Botoșani contribuie la acest demers printr-o selecție valoroasă de 19 piese reprezentative, care ilustrează măiestria și diversitatea tradițiilor locale.
Instituția a fost reprezentată la vernisaj de Maria-Laura Tocariu, șef de secție, și Ioana Gina Poleac, conservator de bunuri culturale.
Deschiderea expoziției, care a avut loc pe 5 februarie 2025, s-a bucurat de un public numeros. Evenimentul a marcat, totodată, 35 de ani de la redeschiderea Muzeului Național al Țăranului Român. Expoziția poate fi vizitată până pe 23 martie 2025, în Sala Noua Galerie.