luni, aprilie 28, 2025
AcasăLocalIntervenție a elicopterului SMURD pentru un caz medical urgent (video)

Intervenție a elicopterului SMURD pentru un caz medical urgent (video)

Un alt caz medical la care s-a intervenit astăzi cu elicopterul SMURD la Botoșani, pacientul fiind astfel transportat la o unitate spitalicească de specialitate, pentru tratament. 

Un bărbat  în vârstă de 63 de ani din Botoșani, care a suferit un infarct miocardic inferior cu supradenivelare de segment ST inferior și de ventricul drept, a fost transportat de urgență cu ambulanța la heliport, de unde a fost preluat de echipajul elicopterului SMURD.

“Pacientul va transferat la Institutul de Boli Cardio Vasculare Iași, pentru tratament complex de specialitate”, a preciat medicul Cătălina Duhaniuc, medic coordonator în cadrul dispeceratului pentru situații de urgență SJA.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.9 °
17.6 °
39 %
3.1kmh
4 %
lun
19 °
mar
21 °
mie
22 °
J
19 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam triști pesediștii că-l sprijină pe Crin Antonescu, dar dacă-i ordin, cu plăcere.

EDITORIAL

În săptămâna care a trecut am fost martorii stupefiați ai celei mai mari rușini judiciare din toți cei 35 ani care au trecut de...

EPIGRAMA ZILEI

Eu doar atât am constatat După așa cereri grotești: Un car cu proști s-a răsturnat Și la ... Ploiești! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...