luni, aprilie 28, 2025
AcasăLocalAutoturism transformat într-un morman de fiare în urma unui incendiu

Autoturism transformat într-un morman de fiare în urma unui incendiu

Un autoturism parcat pe un drum din localitatea Mesteacăn a fost distrus complet de un incendiu izbucnit în această seară.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

“În momentul sosirii echipajului, autoturismul ardea în totalitate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

Potrivit primelor verificări, cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit la instalația electrică a vehiculului.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă respectarea unor măsuri esențiale de siguranță:

  • Verificarea periodică a instalației electrice;
  • Asigurarea că echipamentele de iluminat electric sunt în stare de funcționare și corect izolate;
  • Controlul eventualelor scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
  • Evitarea oricăror improvizații la sistemul electric;
  • Verificarea valabilității stingătorului auto.

Autoritățile reamintesc importanța efectuării inspecțiilor tehnice regulate pentru a reduce riscul incendiilor la autoturisme.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.9 °
17.6 °
39 %
3.1kmh
4 %
lun
19 °
mar
21 °
mie
22 °
J
19 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam triști pesediștii că-l sprijină pe Crin Antonescu, dar dacă-i ordin, cu plăcere.

EDITORIAL

În săptămâna care a trecut am fost martorii stupefiați ai celei mai mari rușini judiciare din toți cei 35 ani care au trecut de...

EPIGRAMA ZILEI

Eu doar atât am constatat După așa cereri grotești: Un car cu proști s-a răsturnat Și la ... Ploiești! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...