sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăLocalCamion cu băuturi alcoolice făcut praf într-un accident. Șoferul transportat la spital

Camion cu băuturi alcoolice făcut praf într-un accident. Șoferul transportat la spital

Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Vorona, în urmă cu puțin timp. În eveniment a fost implicat un camion, în care se afla doar conducătorul auto.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoşani, cu o autospecială de stingere, una descarcerare, dar și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD. Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. Șoferul camionului a fost rănit, fiind preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic .

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
15 ° C
15 °
13.9 °
80 %
1.3kmh
69 %
S
18 °
D
14 °
lun
17 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Iată o metodă bună ca să nu mai urle muzica aia din boxele mașinilor din trafic.

EDITORIAL

Dacă în urmă cu câteva săptămâni mă plângeam de faptul că subiectele jurnalistice locale sunt efectiv căzute în umbra celor naționale și mondiale, iată...

EPIGRAMA ZILEI

Până la nuntă, ia seama, Fetele gătesc ca mama ; După ce nunta e gata, Sunt neveste, beau ca ... tata! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...