luni, mai 19, 2025
AcasăLocalCondamnat la nouă ani pentru viol, un bărbat din Unțeni a fost...

Condamnat la nouă ani pentru viol, un bărbat din Unțeni a fost încarcerat de Paște

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Unțeni, a fost reținut și încarcerat în cursul zilei de marți, 22 aprilie 2025, după ce a fost condamnat definitiv la nouă ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani l-au identificat și reținut chiar în localitatea sa de domiciliu. Ulterior, acesta a fost escortat către Penitenciarul Botoșani, unde își va ispăși pedeapsa în regim de detenție.

Decizia a fost luată în dimineața aceleiași zile, de către Curtea de Apel Suceava, care a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani. Instanța a modificat sentința anterioară, pronunțată în noiembrie 2024, majorând pedeapsa de la 8 la 9 ani de închisoare și stabilind că faptele comise de inculpat au constat în trei acte distincte de viol, comise începând cu anul 2018 și până în februarie 2023.

Pe lângă pedeapsa principală, instanța a stabilit și o serie de pedepse complementare și accesorii, printre care interzicerea dreptului de a fi ales în funcții publice, de a ocupa funcții ce presupun exercitarea autorității de stat, precum și interdicția de a comunica sau de a se apropia de victimă, pe o rază de 100 de metri. Aceste interdicții vor rămâne în vigoare timp de patru ani după executarea pedepsei cu închisoarea.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.5 ° C
12.5 °
12.5 °
69 %
5.9kmh
100 %
lun
13 °
mar
16 °
mie
21 °
J
23 °
vin
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E cam ca la vot, ia să încercăm, să vedem ce se întâmplă.

EDITORIAL

Cum acest text este redactat înainte ca rezultatul final al alegerilor să fie cunoscut, nu mă voi hazarda în pronosticuri. Cu atât mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

De greșesc, scuze, pardon, Dar așa îmi pare mie: Că e băiat de salon... Salon de psihiatrie!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...