luni, mai 19, 2025
AcasăLocalMieii de Paște, deliciul botoșănenilor. Peste 11.000 de animale sacrificate în abatoare

Mieii de Paște, deliciul botoșănenilor. Peste 11.000 de animale sacrificate în abatoare

Oficial, potrivit reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani, peste 11.000 de miei au fost sacrificați pentru mesele copioase de sărbători. Neoficial, însă, numărul acestora este mult mai mare pentru că mulți au sacrificat animalele în gospodării, așa cum prevede tradiția.

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale din 2025, în județul Botoșani nu a fost înregistrată nicio solicitare din partea operatorilor economici sau a autorităților locale pentru amenajarea de spații temporare dedicate sacrificării mieilor, așa cum se întâmpla în anii anteriori.

Chiar și în lipsa acestor puncte temporare, activitatea a fost intensă în cele cinci abatoare autorizate sanitar veterinar, unde s-au desfășurat operațiuni de tranșare și preparare a cărnii. Aici au fost sacrificați, în total, 11.295 de miei.

Prețul de vânzare a cărnii de miel a oscilat între 35 și 45 de lei, iar cei care nu și-au permis să cumpere în carcasă, au avut ocazia să achiziționeze cantități mici, pe sortimente.

În schimb, resturile de origine animală rezultate în urma procesului – cunoscute sub denumirea de SNCU (subproduse nedestinate consumului uman) – au fost gestionate în conformitate cu normele legale. Acestea au fost neutralizate fie prin incineratoare proprii autorizate sanitar veterinar din incinta abatoarelor, fie prin operatori specializați care dețin contracte de prestări servicii în vederea incinerării acestora.

Concluzia celor de la DSVSA a fost una singură – tradiția s-a respectat, iar botoșănenii au avut din nou pe masă gustul autentic al mielului de Paște, în condiții sigure și controlate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.8 ° C
7.8 °
7.6 °
91 %
2.2kmh
93 %
lun
20 °
mar
16 °
mie
21 °
J
23 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E cam ca la vot, ia să încercăm, să vedem ce se întâmplă.

EDITORIAL

Cum acest text este redactat înainte ca rezultatul final al alegerilor să fie cunoscut, nu mă voi hazarda în pronosticuri. Cu atât mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

De greșesc, scuze, pardon, Dar așa îmi pare mie: Că e băiat de salon... Salon de psihiatrie!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...