Un muncitor care a fost victima unui accident grav, luni dimineaţă, a fost salvat de un echipaj de alpinişti din cadrul ISU Botoşani. Bărbatul a suferit răni grave şi a fost nevoie de o operaţiune de salvare spectaculoasă.
Incidentul a avut loc luni dimineaţă pe acoperişul clădirii Botoşani Shopping Center. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, lucra pe o structură supraînălţată de pe acoperiş. La un moment dat acesta s-a dezechilibrat şi a căzut de la aproape doi metri înălţime. A suferit leziuni grave, ceea ce au făcut imposibilă mişcarea lui, pentru a nu se agrava starea în care era. Din acest motiv, la faţa locului au fost solicitate mai multe echipaje de pompieri specializate. “Pompierii au intervenit pentru salvarea unei persoane de pe acoperișul unei clădiri. Bărbatul în vârstă de 60 de ani a fost coborât cu ajutorul auto platformei și pompierilor alpiniști, acesta fiind predat echipajului de terapie intensivă SMURD”, a precizat subofiţerul Marius Cesane, purtător de cuvânt al ISU Botoşani.
Cadrele medicale l-au supus pe bărbat mai multor investigaţii, ulterior luând decizia ca acesta să fie trimis la Iaşi. “Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru un pacient de sex masculin, în vârstă de 60 de ani, cu un politraumatism prin cădere de la înălțime de la aproximativ doi metri. La locul accidentului echipajul a găsit un pacient conștient, într-un Glasgow de 15, cu un traumatism cranio-cerebral minor, un traumatism toracic important cu fractură de stern, un traumatism toracic cu fracturi costale și de coloană toracală și lombară și o contuzie abdominală. A fost stabilizat, adus în serviciul de urgență, supus investigațiilor clinice și paraclinice plus tratament de specialitate. În urma unui consult neurochirurgical s-a stabilit transferul lui în centrul universitar din Iaşi”, a precizat medicul primar Elena Guraliuc, coordonator UPU-SMURD.