sâmbătă, mai 17, 2025
AcasăLocalMașinile parcate la întâmplare, blocate în timpul nopții pe străzile din Botoșani

Mașinile parcate la întâmplare, blocate în timpul nopții pe străzile din Botoșani

Miercuri noapte, polițiștii locali botoșăneni au desfășurat o amplă acțiune de control, vizând identificarea și sancționarea șoferilor care își parchează, pe timpul nopții, autoutilitarele sau vehiculele de transport persoane în locuri neautorizate.

Operațiunea a vizat mai multe zone din municipiu, în special Piața Centrală și străzile Maramureș, Armeană, Calea Națională, Nicolae Grigorescu, Războieni și Mihail Kogălniceanu.

Mașini blocate și amenzi de mii de lei

În urma verificărilor, polițiștii locali au blocat roțile pentru 13 autoutilitare. Până joi dimineață, 8 mai, opt dintre acestea au fost deblocate, iar conducătorii auto au primit amenzi în valoare totală de 4.800 lei. Celelalte vehicule urmează să fie deblocate în perioada următoare.

„Acţiunea s-a finalizat, prin aplicarea de către polițiștii locali a măsurii tehnico-administrativă de blocare a roților unui număr de 13 autoutilitare (…) din care 8 au fost deblocate pe parcursul dimineții acestei zile”, au transmis reprezentanții instituției.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
12.2 °
67 %
0.9kmh
100 %
S
13 °
D
18 °
lun
16 °
mar
12 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit, au ajuns materialele la șantier. Înseamnă că acuș e gata din nou.  

EDITORIAL

Dacă ar fi să denumesc cumva această săptămână premergătoare turului doi, n-aș sta o clipă pe gânduri și aș numi-o „săptămâna neagră”. Pentru că...

EPIGRAMA ZILEI

Când e vorba de-o plimbare, De un raid sau de o tură, Minciuna-i pe strada mare, Adevărul, pe centură... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...