Un asistent medical aflat în timpul liber i-a salvat viața unui bărbat căzut în stradă din cauza căldurii.
Intervenție promptă în plină stradă, luni după-amiază, în municipiul Botoșani. Un bărbat în vârstă de 70 de ani s-a prăbușit din picioare pe trotuar, în zona străzii Sucevei. Aparent doborât de temperaturile ridicate și de o posibilă afecțiune medicală, acesta a început să fie dezorientat. Din fericire, un asistent medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani, aflat în timpul liber, a intervenit imediat și i-a acordat primul ajutor bărbatului căzut în stradă.
Martorii spun că bărbatul s-a dezechilibrat brusc și a căzut pe caldarâm, fără să mai poată reacționa. Incidentul a atras atenția trecătorilor, iar unul dintre aceștia, recunoscut ulterior ca fiind asistent medical, a reacționat imediat cu profesionalism. Asistentul a verificat funcțiile vitale și a menținut pacientul stabil, solicitând ajutorul colegilor.
După câteva minute, un echipaj al Ambulanței Botoșani a ajuns la fața locului, preluând pacientul pentru transport la Unitatea de Primiri Urgențe. „Este vorba despre un bărbat care a acuzat o stare de rău generală. A fost găsit conștient, cooperant, dar cu tensiune oscilantă. A fost stabilizat la fața locului. Ulterior a fost transportat de colegi pentru evaluare medicală suplimentară”, a precizat asistent principal Tiberiu Roman, din cadrul SJA Botoșani.
Cazul vine în contextul unui val de căldură care a afectat județul în ultimele zile, temperaturile resimțite depășind frecvent 34 de grade Celsius. Medicii atrag atenția că persoanele în vârstă sau cu afecțiuni cronice sunt cele mai expuse riscului de insolație sau lipotimii și recomandă evitarea deplasărilor în orele de vârf, hidratarea constantă și îmbrăcămintea lejeră.