Un bărbat de 42 de ani, din comuna Mihai Eminescu, administrator al unui spațiu de joacă din municipiul Botoșani, a fost trimis în judecată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. Totul după ce un tavan s-a prăbușit peste copii la o petrecere.
Acesta este acuzat de mai multe infracțiuni legate de realizarea unor lucrări fără autorizație și cu grave nereguli de siguranță.
Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie 2022 – iunie 2024, bărbatul ar fi executat lucrări de construcție fără autorizațiile necesare și chiar ar fi continuat după ce organele de control dispuseseră oprirea acestora. Mai mult, lucrările nu ar fi respectat normele privind stabilitatea și rezistența clădirii, punând în pericol integritatea fizică a persoanelor aflate în incintă.
Consecințele nu au întârziat să apară. Pe 7 iunie 2025, la o petrecere privată organizată în spațiul de joacă, tavanul din rigips al sălii multifuncționale s-a prăbușit peste copii și adulți. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate vedea cum bucăți mari de rigips cad peste cei prezenți, provocând panică și rănirea mai multor persoane. Din fericire, niciun copil nu a fost grav rănit, însă incidentul putea să se transforme într-o tragedie.
La o zi distanță ANPC a suspendat activitatea firmei care administrează locul de joacă. Comisarii au aplicat şi o amendă de 30.000 lei.
Măsuri drastice luate de polițiști după ce un tavan s-a prăbușit peste copii
În urma cercetărilor, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru:
- executarea de lucrări de construcție fără autorizație.
- continuarea lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele competente.
- nerespectarea prevederilor legale privind stabilitatea și rezistența construcției, fapt care a pus în pericol viața mai multor persoane.
Dosarul a fost înaintat la unitatea de parchet competentă, cu propunere de trimitere în judecată.