Sute de botoşăneni au asistat ieri la manifestările dedicate împlinirii a 168 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealul Spirii şi a 165 de ani de la înfiinţarea primei unităţi militare de pompieri din Dorohoi. Ceremoniile s-au derulat în municipiul Dorohoi, iar la acestea au participat şi prefectul Dan Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, dar şi şefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale.
În semn de apreciere pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, au fost înaintaţi în grad înaintea expirării stagiului minim doi ofiţeri şi doi subofiţeri, respectiv în gradul de colonel Ştefan Uşurelu, în gradul de locotenent colonel Sorin Constantin Barbacariu, în gradul de plutonier adjutant Dumitru Caşcadel şi în gradul de plutonier major Dana Elena Coca. Totodată, au fost înmânate diplome şi plachete cadrelor militare care au activat în cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, dar şi plutonierului major Iulian Rotariu, primul român care a participat la ultramaratonul Gobi March.
Festivităţile s-au încheiat cu o defilare a forţelor şi mijloacelor de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Pompierilor din România, au fost depuse, în cursul dimineţii, coroane de flori la monumentele eroilor pompieri de la sediului inspectoratului şi Detaşamentului de Pompieri Dorohoi. Tot ieri, între orele 10.00 – 18.00, la Uvertura Mall din municipiul Botoşani s-au derulat mai multe activităţi pentru a marca Ziua Informării Preventive.
– Sebastian GHEORGHIU