joi, noiembrie 30, 2023
AcasăLocal BTRevolta în puşcării cuprinde şi gardienii

Revolta în puşcării cuprinde şi gardienii

La aproape două luni de la protestele deţinuţilor, angajaţii din unitatea de detenţie sunt la un pas de revoltă. Ei spun că sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă, de lipsa personalului şi că nu vor să mai lucreze suplimentar. Situaţia este identică şi în celelalte unităţi de detenţie şi, întrucât Ministerul Justiţiei (MJ), sub patronalul căruia îşi desfăşoară activitatea, a rămas insensibil la problemele ridicate, sindicaliştii din sistemul penitenciar vor declanşa, începând de luni, acţiuni de protest pe termen nelimitat. Vor fi pichetate sediile tuturor penitenciarelor, iar în octombrie va fi organizat un miting în faţa sediului MJ.

Calendarul protestelor a fost făcut public marţi, Penitenciarul Botoşani urmând să fie pichetat pe 13 octombrie. „În cursul zilei de astăzi (n.r. – ieri, 21 septembrie), au fost trimise notificări tuturor primăriilor, inclusiv Primăriei municipiului Botoşani, în vederea obţinerii autorizaţiilor necesare desfăşurării acestor pichetări”, a declarat Mihaela Neacşu, prim-vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP).

Acţiunile de protest vin după ce angajaţii penitenciarelor au trimis notificări conducerilor unităţilor de detenţie prin care au anunţat că refuză să mai lucreze în plus, iar SNLP a anunţat şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). „Avem 15.000 de posturi prevăzute din care sunt ocupate 12.000, însă aplicarea recentă a unor standarde, aprobate prin decizie ANP cu avizul MJ, a confirmat un necesar real de posturi de 20.000. Lucrăm la cote de avarie, pe bugete subdimensionate, de decenii întregi”, spun reprezentanţii SNLP.

Nici conducerea Penitenciarului Botoşani şi nici reprezentanţii ANP şi ai Ministerul Justiţiei nu au comentat acţiunile de protest ale angajaţilor.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
0.6 ° C
0.6 °
-2.2 °
66 %
0.5kmh
37 %
joi
4 °
vin
5 °
sâm
13 °
Dum
10 °
lun
-1 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Cutia pătrată, coșul rotund, nu s-a putut. E vina celor de la primărie, clar.

EDITORIAL

De multe ori sunt întrebat de unde anume mă inspir pentru editoriale. Mai sunt întrebat și dacă nu am de gând să mă liniștesc...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-ntâi, furată Românie, În piață vom veni cu toții Și vom dansa de bucurie, În public noi, pe scenă, hoții...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...