miercuri, ianuarie 15, 2025
AcasăLocal BTActorii, obligaţi să joace în exil

Actorii, obligaţi să joace în exil

Botoşănenii iubesc teatrul, iar acest lucru este dovedit şi de numărul celor care vin la spectacole, la fiecare sfârşit de săptămână. Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu”, a declarat că numărul spectatorilor a crescut în ultima perioadă, ajungându-se ca la fiecare reprezentaţie să asiste aproape 300 de persoane. „Lumea revine la teatru şi este o bucurie. Noi încercăm să organizăm în fiecare sâmbătă şi duminică spectacole. Perioada de criză a fost în urmă cu trei sau patru ani. Se simţea foarte mult”, a spus Traian Apetrei.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Oficialul a adăugat că un alt scop este acela de a veni spre localităţile mai mici, unde au fost reabilitate fostele cămine culturale, actorii jucând în mai multe localităţi, printre care Săveni şi Băluşeni. Un alt lucru îmbucurător este faptul că oamenilor le pasă de soarta teatrului care încă nu a fost reabilitat, susţine directorul. „Este un fenomen îmbucurător, dincolo de probleme. În loc de bună ziua, doi din trei oameni mă întreabă ce se întâmplă cu teatrul”, a menţionat Traian Apetrei. Sfârşitul stagiunii la Teatrul „Mihai Eminescu” a adus încasări ce au depăşit planul valoric pe care-l avea instituţia. Cei peste 40.000 de spectatori au plătit bilete de peste 100.000 de lei.

Teatrul „Eminescu” rămâne o ruină

 

De doi ani, actorii Teatrului „Eminescu” joacă în deplasare la Casa Tineretului, sediul din centru fiind o ruină.

Lucrările au început în vara anului 2014, în baza unui proiect cu finanţare europeană şi trebuiau finalizate la 31 decembrie 2015. Acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece în proiectul iniţial nu au fost incluse date vizând lucrările de consolidare, iar municipalitatea nu a găsit fonduri pentru acestea. Aşa s-a ajuns să se piardă finanţarea europeană de cinci milioane de euro.

Municipalitatea trebuie acum să găsească resurse pentru salvarea clădirii. Printre acestea se numără cele vizând finanţarea prin Programului naţional de dezvoltare locală, iar alta de asigurare a finanţării de către Compania Naţională de Investiţii. Deocamdat, însă, nu s-a găsit o soluţie.

 

– Margarita HÎRTIE

mhirtie@monitorulbt.ro

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.6 ° C
1.6 °
1.6 °
64 %
1.3kmh
100 %
mie
2 °
joi
2 °
vin
4 °
sâm
5 °
Dum
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Miile de oameni de la mitingul AUR din Botoșani erau mai puțini, dar a fost și frig, e drept.

EDITORIAL

Cu siguranță Hollywood-ul reprezintă pentru mulți actori americani sau nu, un pisc înalt și luminos, un țel în viață, un ideal mult râvnit. De-a...

EPIGRAMA ZILEI

Nene Iancule, să știi, Că azi, „letrele” pierdute Nu se pun la pălării Ci la ... dosărel, cusute!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...