Sfârşitul săptămânii a adus o nouă serie de accidente rutiere grave, în urma cărora cinci persoane au ajuns la spital. Două dintre acestea sunt în stare gravă. Situaţia tinde să devină o obişnuinţă la Botoşani, vara aceasta neexistând weekend fără răniţi grav pe şosele. Poliţiştii dau vina pe faptul că nici şoferii şi nici pietonii nu mai respectă normele de circulaţie, în timp ce participanţii la trafic spun că situaţia nu ar fi atât de rea dacă pe străzi ar fi mai mulţi agenţi rutieri. Ambele tabere recunosc că este nevoie ca legislaţia să fie înăsprită. Deşi despre această posibilitate se discută de mai mulţi ani, singura măsură luată până acum a fost creşterea amenzilor, însă doar ca urmare a majorării salariului minim pe economie. Pentru că acestea sunt greu de încasat, şoferii au liber să se urce băuţi la volan şi să circule cu viteză exagerată, iar mulţi dintre aceştia ajung să provoace tragedii.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Copil în comă după ce a fost lovit de o maşină
Cel mai grav dintre accidentele de la sfârşitul săptămânii a avut loc ieri, la Silişcani. Un băieţel de nici patru ani, aflat împreună cu mama sa pe marginea drumului din localitate, s-a smucit din mâna tinerei şi a fugit în stradă. Din păcate, a nimerit exact în faţa unei maşini, condusă de o şoferiţă de 33 de ani, care l-a lovit în plin. Micuţul a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat de urgenţă la spital. Pe drum, acesta a intrat în stop respirator, însă a fost resuscitat de cadrele medicale din echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. „Copilul a fost trimis către Iaşi, în comă profundă, din cauza unui traumatism cranian sever”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.
Sâmbătă, un alt copil a fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni, pe strada Primăverii, la intersecţia cu strada Prieteniei. Băieţelul se grăbea să ajungă la şcoală pentru a participa la acţiunea de ecologizare „Let’s do’it Romania”. Deşi a ales să treacă strada prin zona marcată, nu s-a asigurat, ajungând în faţa unui Volkswagen condus de un bărbat de 43 de ani. Lovit la picior, copilul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital. Cu glasul în lacrimi, din cauza durerii, dar şi a sperieturii, băiatul le-a rugat pe cadrele medicale să-i cheme mama. El le-a mai spus că-i pare rău că nu a mai putut ajunge la şcoală.
Ambii conducători auto sunt cercetaţi pentru vătămare corporală din culpă.
Coliziune între şoferi băuţi
Doi şoferi, ambii băuţi, au reuşit ieri dimineaţă „performanţa” de a-şi tampona maşinile în intersecţia dintre Bulevardul Mihai Eminescu şi strada Nicolae Iorga. Răzvan C. de 28 de ani venea dispre Inspectoratul Şcolar la volanul unui Renault, iar când a ajuns în intersecţie nu i-a acordat prioritate Volkswagen-ului condus de Pavel S. de 61 de ani. În urma impactului, ambii şoferi au fost răniţi, fiind transportaţi cu ambulanţele la spital. Acolo li s-au acordat îngrijiri şi li s-au prelevat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, şi asta pentru că poliţiştii au avut surpriza să constate că ambii consumaseră băuturi alcoolice. Şoferul vinovat de coliziune avea o alcoolemie de 0,56 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, iar celălalt de 0,22 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. „Cei doi pacienţi prezentau multiple excoriaţii şi contuzii şi consumaseră băuturi alcoolice. Cel tânăr a plecat ulterior din spital fără aviz, în timp ce cel în vârstă a rămas pentru un set amănunţit de investigaţii”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.
Maşini scăpate de sub control de şoferi aproape de comă alcoolică
Sâmbătă noapte, un tânăr de 31 ani, din comuna Curteşti, care s-a urcat băut la volan, nu a mai văzut pe unde este şoseaua şi a acroşat o maşină care circula din sens opus. Ambele autoturisme au fost avariate, iar poliţiştii rutieri ajunşi la locul accidentului l-au depistat pe tânăr cu o concentraţie de 0,98 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Cazul a venit la 24 de ore după ce un bărbat de 33 ani, din municipiul Dorohoi, a acroşat un faeton cu maşina, în satul Dumeni (George Enescu) şi a dat bir cu fugiţii. Poliţiştii l-au găsit pe fugar abia după aproape două ore, iar în urma verificărilor, au constatat că avea permisul de conducere anulat şi era băut, etilotestul indicând o concentraţie de 0,88 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Un alt accident a avut loc vineri, în satul Ghireni, comuna Coţuşca. N.C de 65 de ani, din localitate s-a răsturnat cu mopedul din cauza carosabilului acoperit cu pietriş. Rănit grav, bărbatul a fost transportat la Spitalul Săveni. Cercetările făcute de poliţişti au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere, iar mopedul nu era înmatriculat.
Câteva ore mai târziu, un microbuz a fost puternic avariat, după ce şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-un cap de pod din comuna Curteşti. Din fericire, nu au fost înregistraţi răniţi.
– Tudor CHIRIAC
– Sebastian GHEORGHIU