vineri, ianuarie 24, 2025
AcasăLocal BTPrimării rămase cu alimente de la Uniunea Europeană

Primării rămase cu alimente de la Uniunea Europeană

22 de primării din judeţ au solicitat pachete suplimentare cu alimente de la Uniunea Europeană pentru 2.866 de beneficiari. Acestea au fost colectate de la administraţiile care au rămas cu pachete pe stoc. Această redistribuire a fost posibilă după ce Instituţia Prefectului a trimis adrese către fiecare unitate administrativ-teritorială în parte, pentru a comunica plusul sau necesarul de pachete cu ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană. De asemenea, s-a stabilit ca pachetele care vor rămâne în urma redistribuirii să ajungă la cei care au mai primit alimente.
De aceste ajutoare a beneficiat aproximativ un sfert din populaţia totală a judeţului, adică 105.986 de persoane (22%). La aceste ajutoare au avut dreptul şomerii, persoanele cu venit minim garantat, cu handicap, pensionarii cu venituri sub 450 de lei şi cei care primesc drepturi financiare pentru suferinţa îndurată în anumite perioade istorice ale României.
Cele mai multe ajutoare din Moldova au ajuns la Vaslui, unde 30% din populaţie a intrat în posesia pachetelor cu alimente.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

– Roxana RUSU
rrusu@monitorulbt.ro

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
3.3 ° C
3.6 °
2.7 °
97 %
2.9kmh
100 %
vin
3 °
sâm
8 °
Dum
9 °
lun
14 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mașinile noi de la primărie sunt deghizate sub alt număr, că e criză bugetară.

EDITORIAL

Adaptând o vorbă neaoșă se poate spune cu argumente solide că în zona politicului, codru-i frate cu româna dar mai tare cu minciuna. Băi,...

EPIGRAMA ZILEI

Iarba rea din baruri piară, Piară tot ce-i rău în țară, Între noi să nu mai fie Nici catrință și nici ie!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...