Actorii botoşăneni dau astăzi startul celei de-a XI-a ediţii a Zilelor Teatrului „Mihai Eminescu”, cu spectacolul „Aniversarea”, realizat după piesa omonimă a lui Jeroen Van Den Berg. Spectacolul, jucat cu spectatorii pe scenă, va avea loc de la ora 19.00, la Casa Tineretului. Regia este semnată de Erwin Şimşensohn, scenografia de Iuliana Gherghescu, iar traducerea de Liliana Alexandrescu.
Sâmbătă, de la aceeaşi oră, va fi prezentată piesa „Priveşte înapoi cu mânie”, de John Osborne, iar duminică, „Tu eşti Dumnezeul meu”, după Albert Ramsdell Gurney.
Preţul unui bilet este 20 lei, iar studenţii şi grupurile organizate plătesc 10 lei. Biletele se găsesc la Agenţia Teatrală din incinta Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Centrul lstoric – Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 4.
Zilele teatrului vor continua şi săptămâna viitoare. Evenimentul este umbrit de faptul că spectacolele se joacă pentru al treilea an consecutiv în sala Casei Tineretului, nu în cea din clădirea din centrului oraşului, abandonată în ruină.
Autorităţile locale caută soluţii pentru a atrage banii necesari pentru lucrări, după ce finanţarea europeană accesată pentru lucrări a fost pierdută, din cauză că investiţia nu a fost terminată până la sfârşitul anului trecut.
– Margarita HÎRTIE