Programul „Casa Verde” a fost foarte aşteptat Botoşani, întocmindu-se liste de ordine înainte de primirea dosarelor.
– Roxana RUSU
Câteva zeci de botoşăneni s-au înghesuit, ieri, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), pentru a prinde un loc pe listele pentru „Casa Verde”. Aceştia au luat numere de ordine, urmând ca, de azi, să depună dosarele necesare accesării banilor puşi la dispoziţie de stat pentru sisteme de încălzire care folosesc energie regenerabilă. Aglomeraţia de ieri este explicată prin aceea că fondurile sunt limitate, iar finanţările se acordă pe principiul „primul venit, primul servit”.
„La Botoşani a fost repartizată suma de 1,2 milioane de lei, ceea ce înseamnă că doar aproximativ 200 de dosare vor putea fi puse în plată. Estimăm că şi mâine (n.r., azi), când vom începe să analizăm dosarele, vor mai fi persoane doritoare să se înscrie. Avem în vedere să solicităm şi prezenţa unui echipaj de jandarmi pentru a se asigura ordinea”, a precizat Eugen Mateciuc, directorul APM.
Potrivit unui ordin publicat recent de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, persoanele fizice pot cere până la 3.000 de lei pentru a-şi instala acasă panouri solare nepresurizate, până la 6.000 de lei pentru panouri solare presurizate sau până la 8.000 de lei pentru pompe de căldură (exclusiv pompele de căldură aer-aer). Banii vor fi alocaţi doar după realizarea investiţiei de către beneficiar.