spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTVremea devine deosebit de rece

Vremea devine deosebit de rece

Meteorologii au emis ieri o nouă informare de vreme rea. Astfel, până joi la ora 10.00 vor fi posibile precipitaţii însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi o scădere accentuată a temperaturilor.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi local 40-50 de litri pe metru pătrat, cu precădere în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în zonele montane. Pe parcursul zilei de mâine, la munte precipitaţiile vor fi mixte, apoi vor predomina ninsorile, în special la altitudini mai mari, iar în nordul Carpaţilor Orientali se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 55-65 de kilometri pe oră, îndeosebi în est şi la munte, iar pe crestele montane înalte va depăşi 70-80 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea.

Vremea se strică şi la Botoşani, dar le aduce veşti bune agricultorilor, pentru următoarele trei zile fiind prognozate ploi. Azi, maxima zilei va fi de doar 9ºC, temperatură caracteristică mai degrabă unui debut de iarnă. Minima va fi de 7ºC. Va ploua atât pe timpul zilei, cât şi pe parcursul nopţii.

Precipitaţiile vor continua şi mâine, când temperaturile vor oscila între 8ºC, maxima şi 4ºC, minima.

Ploi vor fi şi joi, când va şi mai rece. Maxima va fi de 6ºC, iar minima de doar 2ºC.

Tendinţe de încălzire nu vor fi nici în perioada imediat următoare.

 

– Roxana RUSU

rrusu@monitorulbt.ro

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8.7 ° C
12.7 °
7.8 °
70 %
2.4kmh
23 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...