sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTProiect pentru extinderea reţelei de electricitate

Proiect pentru extinderea reţelei de electricitate

Copiii care îşi fac lecţiile la lumina lumânării şi familiile care nu au nici acum aparatură electrocasnică în locuinţe, pentru că nu au la ce le alimenta, vor da uitării aceste situaţii. Prefectul Dan Nechifor a anunţat că Ministerul Energiei a demarat un proiect care vizează posibilitatea racordării gospodăriilor care nu beneficiază de servicii de furnizare a curentului electric. „Proiectul de la nivel naţional, numit «Energie regenerabilă, eficienţă energetică», are o valoare totală de cinci milioane de euro, care reprezintă donaţii ale Norvegiei şi Islandei, dar şi o parte română”, a menţionat Dan Nechifor. Mai mult, acesta a susţinut că a primit deja o adresă de la Ministerul Energiei prin care s-a solicitat identificarea gospodăriilor şi a localităţilor în care sunt astfel de situaţii, distanţa de la reţeaua de electricitate, dacă în familiile care nu beneficiază de aceste servicii sunt copii preşcolari, şcolari, dar şi dacă fac parte dintr-o categorie vulnerabilă financiară.
Prin urmare, prefectul a transmis deja adrese către toate cele 78 de primării din judeţ. „Adresez un apel public primarilor să răspundă cu celeritate la aceste adrese, pentru ca situaţiile să poată fi transmise la nivel central”, a mai susţinut prefectul Dan Nechifor.
La nivel central, prin prisma acestui proiect, se estimează că vor fi racordate la reţeaua de electricitate, cu titlu gratuit, aproximativ 5.000 de locuinţe.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...