joi, noiembrie 30, 2023
AcasăLocal BTPercheziţii cu mascaţii pentru capturarea unor hoţi

Percheziţii cu mascaţii pentru capturarea unor hoţi

În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul I.P.J. Botoşani – Serviciul Investigaţii Criminale şi respectiv Secţia Poliţie Rurală 8 Flămânzi efectuează două percheziţii, în judeţul Bacău, la persoane bănuite de comiterea de infracţiuni contra patrimoniului. „Acţiunea poliţiştilor are drept scop probarea activităţii infracţionale a doi bărbaţi, în vârstă de 27 şi respectiv 32 de ani, ambii din localitatea Dărmăneşti, judeţul Bacău, bănuiţi de comiterea unui furt calificat”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecţi ar fi pătruns prin efracţie, pe 6 noiembrie, în locuinţa unei persoane vârstnice din comuna Coșula, de unde ar fi furat peste 7.000 de lei. Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea oricăror mijloace utile în probarea activităţii infracţionale a persoanelor în cauză. Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
-5.6 ° C
-2.3 °
-6.1 °
89 %
2.5kmh
7 %
joi
4 °
vin
4 °
sâm
7 °
Dum
8 °
lun
-0 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Cutia pătrată, coșul rotund, nu s-a putut. E vina celor de la primărie, clar.

EDITORIAL

De multe ori sunt întrebat de unde anume mă inspir pentru editoriale. Mai sunt întrebat și dacă nu am de gând să mă liniștesc...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-ntâi, furată Românie, În piață vom veni cu toții Și vom dansa de bucurie, În public noi, pe scenă, hoții...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...