vineri, ianuarie 17, 2025
AcasăLocal BTSubvenţii încasate în zootehnie

Subvenţii încasate în zootehnie

 

Zeci de botoşăneni au avut parte de un cadou înainte de debutul noului an, aceştia primind banii pentru subvenţiile cerute de la Direcţia Judeţeană de Agricultură (DJA).

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Astfel, potrivit lui Cristian Delibaş, directorul DJA, 56 de botoşăneni au fost interesaţi de schemele de ajutor aplicate prin instituţia pe care o coordonează, dintre care 48 au primit şi fondurile solicitate.

42 de beneficiari au fost declaraţi eligibili şi au intrat şi în posesia a 310.000 de lei, pentru deţinerea, în exploataţie, a 124 de capete de berbecuţi de rasă pentru reproducţie.

Alţi şase beneficiari au primit 305.000 lei pentru achiziţia a 59 de bovine din rase de carne şi de lapte.

„Sprijinul acordat de stat a fost alocat pentru achiziţia acestor exemplare”, a menţionat Cristian Delibaş, directorul DJA.

Sesiunea de depunere a celor două forme de sprijin a fost lansată în toamnă.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
4.4 ° C
9.6 °
4.4 °
73 %
4.6kmh
71 %
vin
4 °
sâm
7 °
Dum
7 °
lun
9 °
mar
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La noi totul e transparent. Chiar şi când ne ducem gunoiul.  

EDITORIAL

În ultimele luni, una din principalele teme abordate de către politicieni, analiști, oameni de rând, jurnaliști, economiști sau academicieni se referă la gaura uriașă...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...