sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTPrimarul comunei Leorda bănuit de conflict de interese

Primarul comunei Leorda bănuit de conflict de interese

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind existența conflictului de interese de natură penală în cazul a 19 foști și actuali aleși locali. Printre cei nominalizaţi figureaza şi primarul comunei Leorda, Ştefan Dulgheru, în cazul căruia inspectorii ANI au constatat un posibil conflict de interese de natură penală. Astfel, potrivit unui comunicat de presă emis de ANI, acesta, în calitate primar, „a semnat în anul 2013 contractul de concesiune încheiat cu Cooperativa Agricolă „Libertate și Prietenie” (în cadrul căreia persoana evaluată a deținut funcția de administrator), precum și inițierea proiectelor de hotărâre care au stat la baza încheierii contractului menționat”. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către DULGHERU ȘTEFAN a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României. „Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, se mai arată în comunicat ANI.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...