Botoşănenii care vor să plece în străinătate în aceste zile şi doresc să beneficieze de serviciile de roaming pot avea neplăcuta surpriză de a fi puşi să plătească, deşi peste trei zile intră în vigoare regulamentul european ce elimină tarifele pentru roaming. În loc să informeze clienţii doritori de convorbiri şi net internaţional de faptul că de pe 15 iunie acestea nu se vor mai taxa suplimentar, ei fac oferte tarifare cu aplicabilitate şi după data instituită prin lege.
Spre exemplu, la Orange, pentru un botoşănean cu un abonament de 10 euro care s-a dus să întrebe cum să activeze roamingul, oferta de la ghişeu a fost „activaţi o opţiune suplimentară de 7 euro şi veţi avea 2.000 de minute în roaming şi 2G de net, lunar”.
Altfel spus, clientul va trebui să plătească 7 euro luni la rând pentru un serviciu pe care îl foloseşte doar câteva zile şi care oricum devine scutit de taxe suplimentare de pe 15 iunie.
Pentru o cartelă pre-pay, pentru care clientul a cerut informaţii privind aceleaşi servicii accesibile peste graniţele ţării, dar în interiorul UE, răspunsul angajatului de la Orange a fost „încărcaţi cu minim 7 euro şi veţi avea roaming”, în condiţiile în care limita minimă de încărcare, fără roaming, este de 5 euro.
La Vodafone, un botoşănean liber de contract, pe care firma îl curtează de luni de zile pentru a-l prinde din nou în sistem, a aflat în aceste zile că va plăti 2,4 euro pe zi pentru roaming, dacă nu reînnoieşte contractul. Niciunul dintre cei doi reprezentanţi ai firmelor de telefonie nu a oferit nici cea mai mică informaţie privind eliminarea tarifelor suplimentare de roaming în doar trei zile.
Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, „pentru a beneficia de mecanismul de roaming la tarife naţionale nu este necesară nici o înregistrare oficială. Începând de la 15 iunie 2017, acesta ar trebui să fie inclus în mod implicit în toate contractele de telefonie mobilă ale clienţilor în cadrul cărora operatorii oferă servicii de roaming”.
Convorbirile şi datele în roaming se taxează ca în ţară
Astfel, minutele, SMS-urile şi datele consumate în roaming în interiorul Uniunii Europene şi ţărilor din Spaţiul Economic European (SEE) se vor scădea din resursele naţionale incluse. După epuizarea acestora, consumul va fi tarifat la fel ca în România, în afara propriei reţele. Se realizează astfel trecerea completă la „Roam like at home”, sistemul de tarifare european menit să protejeze utilizatorii de grija facturii de roaming în ţările UE, dar şi în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.
„Noile condiţii se aplică în mod automat tuturor planurilor tarifare cu serviciul de roaming inclus achiziţionate atât înainte de 15 iunie 2017, cât şi după această dată. Pentru a beneficia de «Roam like at home» clienţii existenţi nu trebuie să-şi achiziţioneze un nou plan tarifar sau să îşi reînnoiască abonamentul în vigoare”, se subliniază în informarea emisă de ANCOM. Atât Cătălina Dragomir, şefa serviciului de comunicare al autorităţii centrale, cât şi Neculai Raţă, reprezentantul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor din Botoşani, au transmis botoşănenilor mesajul de a fi atenţi şi informaţi înainte de a semna noi contracte de telefonie şi de a se adresa la oricare dintre cele două instituţii la orice suspiciune de practică abuzivă a firmelor de telefonie.
„Pe baza sesizărilor trimise către noi, se încep imediat investigaţiile. Până acum nu au fost înregistrate astfel de plângeri”, a declarat Cătălina Dragomir. „Legea trebuie aplicată, iar nerespectarea acesteia atrage sancţiuni mari. Îi aşteptăm pe botoşăneni să ni se adreseze în orice situaţie în care sesizează că li se încalcă drepturile”, a declarat şi Neculai Raţă.