sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTAccident cu trei victime la Ștefănești

Accident cu trei victime la Ștefănești

Trei tineri, de 17, 18 şi 21 de ani, au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de gardul Primăriei din Ștefănești.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, puţin după ora 01.00. Autoturismul, un Volkswagen, la volanul căruia se afla tânărul de 18 ani, se deplasa pe o stradă din oraş iar la un moment dat, pe fondul vitezei, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a rupt un indicator rutier şi s-a oprit cu maşina în gardul primăriei din localitate.

Toți cei trei au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Tânărul şofer a fost testat cu aparatul etilotest valoarea indicată fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...