joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTAglomeraţia din spital obligă autorităţile la investiţii

Aglomeraţia din spital obligă autorităţile la investiţii

Aglomeraţiile din Urgenţe îi determină pe şefii judeţului să ia măsuri pentru a mai elibera secţia cu cea mai mare adresabilitate din judeţ. Astfel, reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) intenţionează să acceseze fonduri europene pentru modernizarea ambulatoriilor de la secţiile Pediatrie şi Obstetrică Ginecologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU). Pe lângă aceasta, vor să construiască o nouă policlinică la Spitalul Judeţean.

Proiectele vor fi depuse pe POR, suma de bani pentru fiecare proiect depus fiind de aproximativ 2,3 milioane euro. „La Pediatrie va fi un proiect cu dotări, iar la Maternitate vor fi lucrări atât de amenajare a spaţiilor, de recompartimentare, reabilitare cât şi dotări”, a precizat Dorin Birta, vicepreşedintele CJ.

Proiectele urmează să fie depuse până în luna octombrie. Cea mai mare investiţie ar urma să fie însă la clădirea principală a SJU, pe strada Marchian. Acolo se intenţionează ridicarea unei noi clădiri, care va adăposti Ambulatoriul de Specialitate al SJU. Banii ar urma să vină atât de la CJ, cât şi de la Compania Naţională de Investiţii, suma apropiindu-se de patru milioane de euro.

„Pentru primele două obiective deja pregătim studiile de fezabilitate. Pentru ambulatoriul de la Judeţean vrem să fim siguri că facem ceva de calitate şi trainic, de aceea încă suntem în stadiul de a culege informaţii şi vizităm alte ambulatorii din ţară”, a precizat Corneliu Mihai, managerul general al SJU „Mavromati”.

 

– Tudor CHIRIAC

 

 

 

 

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.8 °
10.6 °
69 %
2.9kmh
100 %
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...