spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTHoţi de meserie înfundaţi de o crimă

Hoţi de meserie înfundaţi de o crimă

Autorii celui mai mare furt din ultimii 10 ani au fost condamnaţi de magistraţii Judecătoriei Botoşani la închisoare cu executare. După un proces maraton, Cătălin I. şi Adrian Daniel G. s-au ales cu câte patru ani de detenţie. În schimb, pedepsele primite au fost contopite cu alte condamnări primite în Italia şi asta pentru că, după furturile comise în Botoşani, cei doi au mers în Peninsulă unde au ucis un peruan în scop de jaf, fiind condamnaţi acolo la câte 14 ani de detenţie. Prin urmare, magistraţii au dispus ca aceştia să execute în final câte 14 ani de puşcărie. Pronunţată marţi, sentinţa nu este definitivă.

Furtul pentru care aceştia au fost condamnaţi joi a avut loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie 2012, când cei doi botoşăneni au pus la cale furtul deceniului. Ideea ar fi fost a lui Adrian Daniel G., care şi-a chemat un cumnat şi un cumătru, cerându-i ajutorul lui Cătălin I. Ţinta a fost magazinul „Moldavia” de pe Pietonalul Transilvaniei, unde lacătele de pe uşa de acces au fost tăiate cu o gură de lup, hoţii reuşind să fure atunci sute de haine din piele şi din imitaţie din piele în valoare de 230.000 de lei.

Prada a fost cărată cu ajutorul unui taximetrist, hoţii făcând trei drumuri cu maşina. După acest „tun”, hoţii au mai spart o tonetă din bazarul din spatele bisericii Sfântul Gheorghe, un bar şi un apartament, de unde au furat mai multe bunuri, iar după ce au făcut rost de bani, au plecat în Italia. Poliţiştii au reuşit să le ia urma, iar dosarul a fost trimis în judecată.

Însă, întrucât Cătălin I. şi Adrian Daniel G. fuseseră arestaţi deja pentru omorul comis în Italia, judecătorii au trebuit să împartă dosarul în două, în primă fază fiind condamnaţi doar complicii. Aşa se face că procesul celor doi a debutat abia după ce aceştia au fost extrădaţi în România.

Arestaţi într-o parcare din Roma

Crima în Italia a fost comisă în februarie 2012. Victimă a fost un peruan în vârstă de 55 de ani, care a fost mai întâi sunat pe telefonul mobil. Bărbatul era un homosexual, care era folosit de hoţi pentru valorificarea bunurilor furate. Ajunşi la locuinţa acestuia, botoşănenii i-au cerut banii şi pentru că au fost refuzaţi, aceştia l-au imobilizat legându-i mâinile cu un prosop, după care l-au strangulat, victima având gâtul parţial imobilizat de un guler ortopedic.

Ulterior, botoşănenii ar fi furat aproape 500 de euro şi patru telefoane mobile. Capturaţi în timp ce dormeau în maşină, într-o parcare din Roma, botoşănenii au fost arestaţi de carabinieri. Condamnaţi, ei au fost extrădaţi în 2016 pentru a-şi ispăşi pedepsele în ţară.

 

– Sebastian GHEORGHIU

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.8 °
68 %
1.6kmh
7 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...