vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTÎn pericol din cauza viespiilor

În pericol din cauza viespiilor

O femeie a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost înţepată de două viespii. Aceasta a intrat în şoc anafilactic şi a fost la un pas de moarte.

Evenimentul nefericit a avut loc joi seară, la Oneaga, când femeia se afla în curtea propriei case. La un moment dat a mers în livada din gospodărie pentru a culege câteva fructe, însă a fost atacată de mai multe viespi. Femeia de 54 de ani a încercat să fugărească insectele şi să se apere, însă asta mai tare le-a întărâtat, astfel că femeia a fost înţepată de două dintre ele, la nivelul obrazului drept şi al coaspei drepte. La scurt timp, aceasta a început să se simtă to mai rău, să aibă dificultăţi de a respira şi să simtă că i se umflă membrele.

Speriată, femeia a sunat la serviciul 112, pentru a cere ajutorul cadrelor medicale, la faţa locului fiind trimis un echipaj de terapie intensivă.

Cadrele medicale i-au acordat acesteia primul ajutor, femeia fiind în pericol de a suferi un stop respirator, după care au transportat-o la Urgenţe pentru supraveghere şi investigaţii medicale mai amănunţite.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
85 %
1.5kmh
0 %
vin
31 °
S
24 °
D
31 °
lun
38 °
mar
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...