spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTCopil accidentat după o traversare neregulamentară

Copil accidentat după o traversare neregulamentară

Un copil de cinci ani a ajuns ieri la spital, după ce a fost victima unui accident rutier. Victima, un copil de 5 ani, a fost transportată la secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati, prezentând mai multe contuzii. Accidentul rutier s-a petrecut miercuri la amiază, în localitatea Mesteacăn.

Copilul în vârstă de 5 ani, lăsat nesupravegheat de părinți, s-a angajat în travesarea drumului comunal prin spatele unei mașini parcate în faţa casei, în fugă și fără să se asigure. Chiar în acel moment prin zonă trecea un alt autoturism, condus de un bărbat de 37 de ani, astfel că minorul a fost acroșat de maşina cre circula regulamentar şi aruncat pe asfalt.

Speriat, omul a sunat imediat la 112, la faţa locului ajungând echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) al SMURD, care i-a acordat copilului primul ajutor. „La locul solicitării a fost găsit un copil de cinci ani, stabil din punct de vedere hemodinamic, care prezenta un taumatism de antepicior stâng. A fost transportat la Urgenţe Pediatrie pentru evaluare suplimentară şi tratament de specialitate”, a precizat un medic specialist din cadrul UPU-SMURD.

Polițiştii ajunşi la faţa locului au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs evenimentul rutier.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
12.7 °
69 %
2kmh
0 %
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
20 °
Dum
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...