sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTÎn spital din cauza ciupercilor

În spital din cauza ciupercilor

Ploile căzute din abundenţă în ultima perioadă au umplut pădurile de ciuperci. Drept urmare şi Urgenţele încep să se umple de pacienţi afectaţi de ciupercile toxice.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Trei persoane au ajuns cu ambulanţele la spital vineri şi sâmbătă după ce au consumat mâncărică de ciuperci. Primul pacient a fost adus la spital vineri dimineaţă de ambulanţă de la Oneaga, aflat în stare gravă, după ce cu o seară înainte consumase ciuperci culese chiar de el şi preparate acasă. Bărbatul a început să se simtă tot mai rău, să aibă vărsături, scăderea tensiunii arteriale şi stare de leşin. Acesta a fost preluat de acasă de o ambulanţă şi transporat la Urgenţe, unde medicii au reuşit să îl stabilizeze.

Sâmbătă a fost rândul unui cuplu din localitatea Stăuceni. Cei doi soţi, de 68 şi 66 de ani, au cules ciuperci după ploaia de sâmbătă şi au decis să prepare o mâncărică. Aceştia le-au spus cadrelor medicale că nu era prima dată când culegeau ciuperci şi se pricep să deosebească cele toxice de cele comestibile, neputându-şi explica ce s-a întâmplat. „Pacienţii au fost stabilizaţi şi ulterior internaţi pe secţia medicală pentru supraveghere de specialitate”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD Botoşani.

Medicii recomandă ca în această perioadă botoşănenii să fie atenţi la ciupercile pe care le cumpără de la alte persoane sau la speciile pe care le culeg din pădure.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...