joi, ianuarie 16, 2025
AcasăLocal BTTânără înjunghiată de iubitul gelos

Tânără înjunghiată de iubitul gelos

O fată de 22 de ani din Suliţa a ajuns la Urgenţe după ce a fost înjunghiată în fesă de iubitul ei. Totul a avut loc joi după-amiază, când tânăra de 22 de ani se afla într-o maşină împreună cu fratele ei şi cu cel pe care l-a descris ca fiind iubitul ei, însă ulterior le-a spus oamenilor legii că era fostul iubit, în vârstă de 32 de ani.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Maşina cu care se deplasau cei trei era în centrul localităţii Suliţa, iar la un moment dat tânăra a primit nişte mesaje. În momentul în care şi-a deblocat telefonul pentru a le citi, bărbatul de 32 de ani i-a cerut dispozitivul să citească şi el acele mesaje. Lovindu-se de refuzul fetei, acesta a încercat să îi ia telefonul cu forţa din mână, însă tânăra tot nu a cedat, moment în care între cei doi a izbucnit un scandal puternic. Bărbatul a tras maşina pe marginea drumului, după care i-ar fi pus fetei un cuţit la gât, ameninţând-o să îi arate telefonul.

Aceasta a încercat să iasă din maşină, moment în care, într-un acces de furie, agresorul i-a înfipt cuţitul în partea dorsală. Tânăra a căzut în şanţ, în stare de şoc, alături de ea coborând şi fratele, după care agresorul a demarat în trombă. Plină de sânge şi nisip, fata a sunat la 112, la faţa locului ajungând mai multe echipaje de poliţie, precum şi unul de la Ambulanţă, care i-a acordat primul ajutor şi a transportat-o la Urgenţe. „Pacienta a ajuns în serviciul nostru prezentând o plagă înjunghiată, penetrantă, în regiunea fesieră. Din fericire lama nu a atins organe vitale”, a precizat un asistent din cadrul UPU.
Mai multe echipaje de poliţie au împânzit imediat zona pentru a identifica maşina şi pe agresorul indicat de tânără, după scurt timp, acesta fiind găsit şi dus la sediul poliţiei pentru audieri. Ulterior, acestuia i-a fost întocmit dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

2 COMENTARII

  1. Bravo poliția română, la scurt timp au încătușat și condus la secție, dar nu pe cine trebuie. Atât de profesioniști au fost agenții încât au încătușat la Rediu un tânăr nevinovat,fara motive întemeiate, fără informații clare.” Trăim în România și asta ne ocupa tot timpul! „

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.4 °
2.6 °
89 %
3.6kmh
89 %
joi
4 °
vin
6 °
sâm
8 °
Dum
8 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Doamna și staff-ul au venit să soarbă și ei niște guri de cultură.

EDITORIAL

Cu ceva ani în urmă, din dorința de a face economii la bugetul de stat, guvernanții i-au convins pe pensionari să renunțe la a-și...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...