vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTAccident la Vârfu Câmpului

Accident la Vârfu Câmpului

Accident grav, luni după-amiază, în intersecția din dreptul localității Vârfu Câmpului. O mașină a ieșit în decor și s-a răsturnat pe o parte, după ce șoferul nu a respectat indicatoarele rutiere.
Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, din Ucraina, se deplasa cu autoturismul dinspre Botoșani ispre graniță, ar în momentul în care a ajuns la intersecția de la Vârfu Câmpului nu a respectat semnificația indicatorului ”Oprire”, intrând în coliziune cu un alt autoturism Audi, condus regulamentar pe direcția Dorohoi-Suceava de un șofer de 57 de ani.

În urma impactului violent, mașina condusă de ucrainean s-a răsturnat și ambele autoturisme au fost avariate puternic. Din fericire, ambii șoferi au scăpat doar cu o sperietură zdravănă, niciunul nefiind rănit în urma coliziunii. De asemenea, șoferii au fost testați cu aparatele etilotest de către polițiștii sosiți la fața locului, rezultând faptul că aceștia nu erau băuți.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi, dintre care unul SMURD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
16.7 ° C
17.2 °
16.6 °
41 %
2.8kmh
68 %
vin
17 °
S
26 °
D
27 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...