luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTŞofer turmentat, pericol public

Şofer turmentat, pericol public

Un botoşănean care a provocat un accident la beţie a fost prins de poliţişti în timp ce încerca să dispară de la locul faptei. Întâmplarea s-a petrecut ieri, când un bărbat în vârstă de 55 de ani din municipiul Botoşani, în timp ce se afla cu autoturismul pe strada O. Băncilă, a efectuat manevra de întoarcere fără a se asigura corespunzător, împrejurare în care s-a izbit cu maşina într-un alt autoturism parcat regulamentar. După producerea accidentului, bărbatul şi-a continuat deplasarea câţiva metri, fiind oprit de poliţişti, care l-au verificat cu etilotestul, rezultând valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Botoşăneanul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, după care poliţiştii i-au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
24.5 ° C
24.6 °
23.9 °
57 %
2.9kmh
7 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
29 °
J
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dezavantajul de a locui la parter e că poţi să primeşti mesaje şi altfel decât pe telefon.  

EDITORIAL

Astăzi, în Parlament, noul guvern își asumă răspunderea pentru pachetul de măsuri care trebuie să reducă deficitul țării. Urgența este dată de faptul că...

EPIGRAMA ZILEI

Pe la colțuri se vorbește Că festivalul e locul Unde publicul răcnește: „DROG MI-E CÂNTECUL ȘI JOCUL”...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...