marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTTânăr înjunghiat de prietenul de pahar

Tânăr înjunghiat de prietenul de pahar

Un tânăr de 30 de ani, originar din Piatra Neamț, a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost înjunghiat de un prieten cu care consuma împrună băuturi alcoolice. Incidentul a avut loc marți seară, în apropiere de Strada Victoria, din oraș, unde între cei doi tineri a izbucnit un scandal. fără a sta prea mult pe gânduri, atacatorul și-a lovit combatantul cu un cuțit în yona mâinii, lama intrând adânc și secționând pachetul venos. Victima a început să sângereze abundent, fiind apelat serviciul de urgemță 112.
La fața locului a fost trimisă o ambulanță cu medic, care i-a acordat tânărului primul ajutor după care l-a transportat la spital. ”La fața locului am găsit un pacient care preyenta o plagă la nivelul membrului superior, cu sângerare masivă. Pacientul era în șoc hemoragic și a fost transportat de urgență la spital pentru a fi stabilizat și investigat”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoșani.
Cazul a intrat și în atenția Poliției, care a demarat o anchetă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.1 ° C
17.6 °
16.1 °
62 %
2.5kmh
9 %
lun
16 °
mar
24 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...