spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTBărbat mutilat la tocătoare

Bărbat mutilat la tocătoare

Un bărbat din Bucecea şi-a tocat degetele din greşeală. În vârstă de 49 de ani, bărbatul a vrut să taie nutreţuri pentru animale. Din neatenţie, însă, acesta şi-a prins mâna la tocătoare, două degete de la o mână fiindu-i prinse în dinţii utilajului. Aflat în stare de ebrietate, acesta pregătea hrana pentru animalele din curte ieri dimineaţă şi a vrut să pună toate furajele la un tocator electric.

În timp ce împingea hrana cu mâna dreaptă, tocătorul s-a blocat iar acesta a dus mâna, instictiv, să încerce deblocarea utilajului, fără a scoate însă de sub tensiune utilajul. Două degete i-au fost prinse în momentul în care tocătoarea a început să funcţioneze, fiindu-i aproape sfârtecate pe loc.

Plin de sânge, bărbatul a intrat în casă, iar rudele alertate au sunat la 112. Cum starea acestuia se înrăutăţea din cauza pierderii de sânge, o ambulanţă a fost trimisă de la Botoşani pentru a prelua pacientul şi a-l aduce la Urgenţe. „Bărbatul a fost stabilizat şi adus la Botoşani, unde a fost predat medicilor specialişti din spital. Prezenta un traumatism complex la nivelul degetelor 3 şi 4 la mâna dreaptă, fiind internat pe secţia de chirurgie plastică”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD Botoşani. Medicii vor încerca să redea funcţia mâinii drepte în urma unor intervenţii chirurgicale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...