spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BT15 persoane implicate într-un accident rutier (video)

15 persoane implicate într-un accident rutier (video)

Un accident rutier soldat cu mai multe victime a avut loc, marți, pe drumul național DN 29 D, la ieșirea din localitatea Guranda. Trei autoturisme, în care se aflau nu mai puțin de 15 persoane, s-au ciocnit, din cauza neatenției un șofer de 54 de ani, din Dângeni, care nu a acordat prioritate de trecere unui BMW condus de un tânăr de 26 de ani. Accidentul a avut loc la intersecția drumului judeţean cu drumul care duce spre Dobârceni, în momentul în care un autoturism Opel, în care se aflau şase persoane, care circula dinspre Botoșani spre Ștrefănești, a virat la stânga, fără a acorda prioritate mașinii care venea din fața sa, un BMW condus de un tânăr de 25 de ani, care se mai afla cu trei persoane în maşină. BMW-ul care circula dinspre Ștefănești spre Botoșani a lovit Opelul în dreapta spate, rotindu-l pe șosea, după care a intrat puternic într-o Dacie Logan care circula în spatele Opelului. „Pe mine cel cu Opel-ul m-a depăşit cu câteva sute de metri mai înainte, apoi în faţa mea a avut loc impactul. Nu am mai putut reacţiona în niciun fel, pur şi simplu BMW-ul a ajuns în mine”, a spus şoferul Daciei, care mai era cu încă patru persoane în maşină. Cinci dintre cele 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, la faţa locului deplasându-se două ambulanţă şi un echipaj SMURD, trei dintre victime, două persoane din Dacia Logan, dar și o persoană aflată pe bancheta din spate a Opelului, de 31, 59 şi 73 de ani fiind preluate şi trasnportate la spital. „În cursul zilei s-au prezentat trei pacienţi, policontuzionaţi, secundar unui accident rutier. Aceştia sunt stabili din punct de vedere hemodinamic şi au fost preluaţi de către medicii din serviciul de Urgenţă pentru investigaţii şi tratament de specialitate”, a precizat medicul specialist în urgenţe Ramona Elena Guraliuc, coordonator al UPU-SMURD Botoşani.
Pasagerii din Opel spun însă că autoturismul care i-a lovit circula cu vitezp foarte mare, chiar dacă era pe drumul cu prioritate, acesta fiind şi el vinovat de producerea accidentului. „Şoferul nostru ar fi acordat prioritate, dacă avea la ce. Dar în momentul în care a virat BMW-ul nu se vedea. Avea viteză foarte mare şi ne-a lovit în plin”, a spus una din pasagerele din autoturismul care a provocat accidentul. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de Poliţie pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. „Din primele cercetări a rezultat faptul că şoferul autoturismului marca Opel nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca BMW, care se deplasa regulamentar din sens opus. În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corprorală din culpă”, a precizat inspectorul Maria carp, din cadrul IPJ Botoşani. Un echipaj al ISU Truşeşti a ajuns ulterior pentru a degaja drumul de resturile maşinilor şi pentru a spăla carosabilul de uleiul scurs din maşinile distruse aproape în totalitate.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...