spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTAlegeri în PSD Botoşani

Alegeri în PSD Botoşani

Se anunţă o perioadă frământată pentru social-democraţii din Botoşani, după ce preşedintele naţional a dat verde la organizarea alegerilor în filialele în care preşedinţii sunt doar interimari. Sunt 11 organizaţii judeţene ale PSD în întreaga ţară în care acum se pot desemna prin vot leaderii, iar Botoşaniul este printre acestea. Întrebată dacă vor avea loc alegeri la nivelul judeţului, senatorul Doina Federovici a confirmat că în perioada următoare social-democraţii vor fi chemaţi la urne, însă a precizat că nu s-a stabilit, încă, data.

În cadrul PSD Botoşani s-au exprimat până acum două tabere interesate de funcţia supremă a filialei judeţene. Una este cea a actualului interimar, senatorul Federovici, susţinută de un număr important de primari social-democraţi, iar o alta este cea a actualului preşedinte al Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, acesta având de partea sa trei dintre parlamentarii PSD de Botoşani. Este vorba despre Răzvan Rotaru, Tamara Ciofu şi Mihaela Huncă. De-a lungul timpului Macaleţi a făcut declaraţii contradictorii referitoare la candidatura sa pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei juudeţene, însă nu este exclus ca din tabăra sa să-şi exprime opţiunea de a candida unul dintre parlamentari.

Ultimul preşedinte ales al PSD Botoşani a fost dorohoianul Andrei Dolineaschi, acesta dându-şi demisia în mai 2015 în semn de solidaritate faţă de Liviu Dragnea, proaspăt condamnat în dosarul Referendumului. Doina Federovici a rămas, astfel preşedinte interimar mai bine de trei ani, acesta fiind, probabil, cel mai lung interimat de la vârful PSD Botoşani. Surse din partid au explicat ocazional că aceasta a fost modalitatea preşedintelui Dragnea de a-i ţine mai bine sub control pe şefii de filiale, pe principiul că un  preşedinte votat de membrii din judeţ are mai multă independenţă  în opinii decât unul numit de la centru.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.9 ° C
9.6 °
6.1 °
74 %
1.7kmh
0 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...