Ex-deputatul Andrei Dolineaschi a scăpat de ameninţarea DNA-ului după ce, în urmă cu o lună, procurorii anticorupţie de la Oradea au emis o rezoluţie de clasare a dosarului deschis pe numele botoşăneanului. Informaţia, confirmată ulterior de Dolineaschi, a fost anunţată de ex-premierul Victor Ponta în cadrul conferinţei de presă desfăşurată luni la Botoşani. Andrei Dolineaschi a fost preşedintele PSD Botoşani, dar a avut şi funcţii importante în structura centrală a social-democraţilor, fiind vicepreşedinte şi secretar general al PSD. Despre ancheta DNA pe numele dorohoianului, Victor Ponta a declarat că „Dolineaschi a plătit oalele sparte de alţii” , detaliind că vinovaţii reali din dosar ar fi fost Liviu Dragnea şi „prietenul acestuia de la Satu Mare”, mai precis Mircea Govor, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean din Satu Mare.
Fostul lider al organizaţiei PSD Botoşani a fost suspectat de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Este de notorietate relaţia foarte bună a ex-deputatului Dolineaschi cu Victor Ponta, pe atunci preşedintele PSD, în timpul respectivului mandat fiind posibilă posibilă modernizarea drumului naţional Botoşani – Suceava.
Aflat la Botoşani pentru lansarea partidului PRO România, Victor Ponta i-a transmis lui Dolineaschi că este bine-venit în noua structură. În declaraţia pentru „Monitorul de Botoşani”, însă dorohoianul a declinat invitaţia, explicând că vrea să-şi vadă de viaţa personală şi mai puţin să se implice din nou în politică.
Fostul lider al PSD Botoşani a intrat în atenţia procurorilor DNA în decembrie 2015, din acel moment dorohoianul renunţând la orice funcţii publice.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.