vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTProfesorul bănuit că a violat o elevă a ajuns în arestul poliţiei

Profesorul bănuit că a violat o elevă a ajuns în arestul poliţiei

Profesorul de sport bănuit că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o elevă în vârsă de 15 ani a fost reţinut ieri, pentru 24 de ore, de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale. Măsura a fost dispusă în baza probatoriului administrat, unul dintre elementele importante care a contat destul de mult fiind evaluarea psihologică a victimei, realizată de specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Astfel, în baza probelor adunate în urma investigaţiilor, Cristian M., în vârstă de 49 de ani, a fost reţinut de anchetatori şi a petrecut noaptea de miercuri spre joi în arestul poliţiei. Astăzi, acesta urmează să fie prezentat în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Agresiunea sexuală ar fi avut loc pe 3 septembrie, când eleva, care intenţiona să se transfere de la Liceul cu Program Sportiv, a solicitat ajutorul profesorului în încercarea de a obţine o adeverinţă cu situaţia şcolară. Motivând că vrea să vadă un teren de la marginea municipiului, Cristian M. a luat-o cu maşina şi a dus-o până în apropierea pădurii Rediu, unde, sub contrângere psihică, a determinat-o să întreţină un raport sexual normal. Marcată de cele întâmplate, fata s-a destăinuit pe Internet unui psiholog, care i-a anunţat imediat părinţii.

Ulterior, când fapta a ieşit la iveală, soţia profesorului i-ar fi propus mamei fetei un apartament şi o sumă de bani pentru a nu denunţa fapta autorităţilor. Pe 5 septembrie, însă, mama elevei şi minora au mers la poliţie, unde au depus o plângere oficială. Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cercetările derulându-se sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani. Ulterior, eleva a avut nevoie de îngrijiri medicale şi de consiliere psihologică, expertiza medico-legală confirmând contactul sexual. După izbucnirea scandalului, profesorul Cristian M., care este şi antrenor de lupte greco-romane, dar şi arbitru internaţional, şi-a luat concediu fără plată pentru un an.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
85 %
1.5kmh
0 %
vin
31 °
S
24 °
D
31 °
lun
38 °
mar
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...