Agenţia Naţională de Administrare Fiscală comunică din nou comercianţilor că documentele necesare solicitării şi atribuirii numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice pot fi depuse online prin intermediul Spaţiului Privat Virtual. Prin intermediul formularului C801 se poate solicita emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare pentru mai multe aparate de marcat electronice fiscale în vederea instalării în mai multe zone geografice.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Verificarea formularului C801 depus prin Spaţiul Privat Virtual durează în medie un minut, iar într-un interval de timp similar se emite certificatul de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat si se comunică în contul de SPV. Prin urmare, dacă utilizează această facilitate oferită de ANAF în colaborare cu Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare din cadrul MFP, operatorii economici pot obţine certificatul în cel mult trei minute.
Totodată, pe site-ul www.anaf.ro/Asistenţă Contribuabili/Ghiduri curente, a fost publicat Ghidul cu privire la înregistrarea informatiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum si la emiterea Certificatului de atribuire a numărului unic de identificare.
Informaţii suplimentare se pot obţine şi telefonic, apelând Serviciul central de asistenţă telefonică a contribuabililor – Call-center, la nr. de telefon 031.403.91.60.
ANAF a întreprins toate demersurile pentru a facilita operatorilor economici obţinerea numărului unic de identificare a caselor de marcat şi le recomandă acestora să solicite certificatele prin intermediul Spatiului Privat Virtual. ANAF este preocupată permanent de îmbunătăţirea serviciilor, strategia sa vizând dezvoltarea comunicării în mediul electronic, pentru a oferi contribuabililor o interacţiune rapidă şi modernă cu instituţia.