vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTStrada Doboşari, în continuare în reparaţii

Strada Doboşari, în continuare în reparaţii

Conducta de apă rece pe de strada Doboşari care deserveşte cartierul ANL Cişmea continuă să creeze probleme locuitorilor din zonă, perturbând în acelaşi timp şi traficul rutier. Din vara anului trecut până acum au fost peste 17 avarii, conducta montată în urmă cu 5 ani suferind intervenţii repetate. Reprezentanţii Nova Apaserv s-au deplasat la faţa locului pentru a evalua situaţia şi a efectua în continuare lucrările necesare pentru reparaţii.
Noi am schimbat acolo vreo 200 de conductă, dar din păcate în zona urcând spre ANL de la Interfarm a apărut o avarie, bănuim, că acea conductă care a fost pusă în pământ nu a corespuns la vremea respectivă din punct de vedere calitativ. Noi o să reparăm în continuare până rezolvăm problema.”, a declarat Ady Petruşcă, directorul tehnic de la Nova Apaserv.
Oficialul a adăugat că în zona spre Mănăstirea Popăuţi a mai apărut un izvor, conform acestuia, s-au făcut toate demersurile către Primărie prin care a solicitat direcţionarea acestuia din stradă. După ce Primăria va trimite răspuns, va începe asfaltarea.
Am dat deja comanda către Conrec, aşteptăm să rezolvăm avaria nou apărută şi ca acel izvor să fie direcţionat către altă zonă”, a mai spus Ady Petruşcă.
În total în zona Doboşari au fost montaţi peste 250 de metri de conductă până în acest moment.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

1 COMENTARIU

Botoșani
cer senin
16.8 ° C
19.6 °
16.6 °
84 %
1.5kmh
0 %
vin
34 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...