spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTPacienţi morţi transferaţi cu duba de la Judeţean la Maternitate

Pacienţi morţi transferaţi cu duba de la Judeţean la Maternitate

Situaţie neobişnuită la cel mai mare spital din judeţ. Din cauza unei defecţiuni la frigiderele morgii principale a spitalului, în acest week-end morţii au fost căraţi în saci cu duba de la Serviciul de Medicină Legală la morga Maternităţii.

Situaţia a luat pe nepregătite pe rudele persoanelor decedate în spital, care au fost trimise la Maternitate să vadă de cele trebuincioase pentru mort, dar şi pe angajaţii unităţii sanitare, care sâmbătă dimineaţă nu ştiau exact ce să facă cu pacienţii care decedaseră pe secţiile spitalului. „Nu ne-a spus nimeni nimic. De la morgă ni s-a transmis că acolo nu se mai primesc cei decedaţi şi trebuie să îi ducem la morga Maternităţii. Am apelat la cei de la Medicină Legală, care au venit cu maşina lor şi am transferat cadavrele la Maternitate”, a povestit unul din angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU).

Astfel, numai sâmbătă au fost transferate patru cadavre, deşi morga Maternităţii este de o capacitate mică, doar pentru trei persoane adulte, iar duminică urmau să mai fie transferate două, astfel că o parte din persoanele decedate urmau să fie aşezate pe jos. Reprezentanţii unităţii sanitare spun că morga din clădirea principală a spitalului are nevoie urgentă de investiţii pentru a fi mărită dar şi dotată corespunzător, aparatura cedând tot mai des. „Din păcate a fost o situaţie neprevăzută. O defecţiune la sistemul de refrigerare de la morgă a făcut ca frigiderele să nu mai funcţioneze. Defecţiunea a avut loc vineri seară şi nu o fost găsită o firmă de specialitate pentru service, dar acest fapt va fi remediat luni dimineaţă. Morga de la Maternitate face faţă până atunci”, a precizat medicul Livia Mihalache, managerul general al SJU Botoşani.

Unitatea sanitară este pe locul trei pe ţară ca număr de paturi, cu 1.538, după Spitalul Judeţean din Cluj, care are 1.764 de paturi, şi Spitalul Judeţean Târgovişte, care are 1.872 paturi.
Şi la numărul de angajaţi unitatea sanitară conduce detaşat în topul angajatorilor din judeţ, ca număr de personal, cu peste 2.200 de salariaţi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11 ° C
14.6 °
10.6 °
64 %
2.3kmh
0 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...