sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTLansare de carte la Biblioteca Județeană (Foto/Video)

Lansare de carte la Biblioteca Județeană (Foto/Video)

Sâmbătă începând cu ora 12:30, la Biblioteca  Judeţeană a avut loc cea de-a patra lansare a cărții ,,Fata cu pantofi roșii” semnată de scriitoarea botoşăneancă Claudia Mitră. Lucrarea a venit după volumele de versuri  ”Dincolo de oglindă” şi  ”Îngeri de sticlă” dar şi după volumul de proză  ”Viața ca un fir de păpădie”.

Într-un ambient prietenos, directorul Teatrului „Mihai Eminescu”, Traian Apetrei,  a început discursul evenimentului ,iar mai apoi, poeta Mihaela Ciubotariu a dorit și ea să felicite autoarea cărții. Actriţa Teatrului „Mihai Eminescu”, Petronela Lorena Chiribuţă a recitat câteva fragmente din cartea care tocmai ce a fost lansată iar mai apoi, au fost şi momente muzicale de folk interpretate de Vlad Calimandriuc.

Evenimentul s-a finalizat cu aplauze din partea publicului spectator.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...