spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTBărbați răpuși de frigul de afară

Bărbați răpuși de frigul de afară

Hipotermia face a doua victimă în acest sezon. Un bărbat de 40 de ani din Călărași a fost găsit căzut într-un șanț de pe marginea drumului. Des operorea a fost făcută marți noapte, de către doi săteni care mergeau spre casă. Aceștoa au observat bărbatul care zăcea inconștient în șanț și au apelat imediat 112, la fața locului fiind trimisă cea mai apropiată ambulanță. Bărbatul a fost preluat de cadrele medicale, cu hipotermie, având temperatura corpului de 30 de Grade, însă la scurt timp a intrat în stop cardio-respirator, fiind truimisă și o ambulanță cu medic, cate a început manevrele de resuscitare, care au fost continuate până la spital. Din păcate, însă, nu s-a mai putut face nimic pentru acesta.
Ieri ambulanța de terapie intensivă a fost trimisă la un alt caz de hipoteemie, la Leorda un bărbat fiind găsit căzut pe stradă, în stare de inconștiență. Acesta a fost transportat la spital în stare gravă, având temperatura corpului de 23 de grade.
Cazul vine după ce medicii urgentişti au înregistrat la începutul lui octombrie primul caz de hipotermie din acest sezon, care a fost şi unul foarte grav. O femeie de 82 de ani a fost adusă la spital cu temperatura internă de doar 23 de grade Celsius, starea ei fiind critică. Cazul a intrat în atenţia medicilor când vecinii femeii au observat-o pe aceasta căzută în curtea casei sale. Unul din vecini a intrat să vadă ce e cu ea, femeia fiind aproape vânătă din cauza frigului la care a fost expusă, cel mai probabil pe o perioadă de mai multe ore. Aceştia au sunat la 112, la faţa locului ajungând un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care i-a acordat femeii primul ajutor şi a transportat-o la Urgenţe. Prezenta o temperatură interioară de 23 de grade, iar exterior de 26 de grade.

Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...