spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTMedici căutaţi cu disperare de Spitalul Judeţean

Medici căutaţi cu disperare de Spitalul Judeţean

Nu mai puțin de nouă posturi de medici de diferite specialități, pe durată nedeterminată, au fost scoase la concurs de Spitalul Județean. Este vorba de patru posturi de medic la UPU-SMURD, respectiv două în specialitatea radiologie imagistică și două în specialitatea urgențe și alte două posturi pentru UPU -SMURD Pediatrie-un post fiind pe urgențe și unul pe pediatrie.
De asemenea, spitalul mai caută un medic urolog la Secția Urologie, un medic în chirurgie pediatrică la Secția Pediatrie și un medic ATI.
Dosarele de înscriere la concurs se depun până pe 15 decembrie august, iar rezultatele selecției dosarelor se afișează până pe 24 decembrie. Concursul constă în două probe: probă scrisă și practică.
Concursul vine după o situaţie incredibilă înregistrată la Spitalul Judeţean în august, când, în ciuda măririlor considerabile de salariu, niciun medic nu s-a înscris pentru posturile scoase la concurs la Urgenţe, Reanimare, sau Pediatrie, adică exact în cele mai bine plătite posturi. Cea mai mare unitate sanitară din judeţ se confruntă cu o lipsă tot mai mare de medici. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă a scos la concurs în ultimile luni mai multe posturi de medic pe specialități deficitare, însă din cele mai bine plătite specialităţi.
Nici măcar salariile mărite din sistemul sanitar nu i-au făcut însă pe medici să opteze pentru cel mai nordic judeţ din ţară. Astfel, pe posturi cum ar fi de medici specialist în Unitatea de Primiri Urgenţe, Chirurgie pediatrică sau Reanimare, nu s-a înscris nimeni. Și asta în ciuda faptului că salariile s-au majorat substanțial în sistem.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...